DIRECTORII SI RECTORII

SCOLILOR DE INGINERIE, de la "SCOALA ACADEMICEASCA PENTRU STIINTELE FILOSOFICESTI SI MATEMATICESTI", INFIINTATA ÎN ANUL 1818, DE GHEORGHE LAZAR,

LA UNIVERSITATEA"POLITEHNICA" DIN BUCURESTI

 

 

 

   DIRECTORI

1. Gheorghe LAZĂR, 24 martie 1818 - mai 1822. Născut în 1779 la Avrig, pe valea superioară a Oltului în Transilvania, dintr-o familie de ţărani. A fost remarcat din întâmplare de către baronul Samuel Brukenthal, guvernatorul austriac al Transilvaniei, fiind trimis la Viena unde a făcut studii superioare de drept, inginerie şi teologie.

   A înfiinţat în anul 1818, la Mânăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, unde era Academia Domnească din Ţara Românească, o şcoală profilată pe cursuri începătoare, medii şi superioare, în limba română, în cadrul căreia a funcţionat o grupă specială pentru ingineri hotarnici. Şcoala respectivă, înfiinţată în anul 1818, a fost prima şcoală în limba română din cadrul Academiei Domneşti de la Mânăstirea Sfântul Sava şi se numea:

 

I. ŞCOALA ACADEMICEASCĂ PENTRU ŞTIINŢELE FILOSOFICEŞTI ŞI MATEMATICEŞTI

În timpul Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu din anul 1821, şcoala este întreruptă timp de trei luni (martie, aprilie şi mai 1821).

   Descurajat de anarhia de după evenimentele din 1821 - 1822 şi grav bolnav, Gheorghe Lazăr s-a întors în satul său natal, unde avea să moară la 17 septembrie 1823, la vârsta de numai 44 ani.

2. Ion HELIADE - RĂDULESCU, mai 1822 - iulie 1828.

Născut în anul 1802 la Târgovişte. A studiat la Academia Domnească de la Mânăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, la Şcoala grecească şi apoi la Şcoala lui Gheorghe Lazăr, devenind în anul 1820 ajutorul acestuia, iar după plecarea lui Lazăr, conducătorul şcolii.

   Împreună cu Dinicu Golescu (logofăt în Muntenia, cărturar român) a înfiinţat "Societatea Literară" (1827). A editat în 1829, la Bucureşti, "Curierul românesc", prima gazetă românească, iar mai târziu "Adaos literar", "Gazeta Teatrului Naţional" (1835 - 1836), "Muzeul Naţional" (1836 - 1837), "Curier de ambe sexe" (1837 - 1846); împreună cu I. Câmpineanu şi alţii a înfiinţat în 1833 "Societatea filarmonică".

   Începând cu anul 1836 se afirmă politic, mai ales în timpul revoluţiei din anul 1848 şi în anii exilului (1849 - 1858). Este membru fondator al Societăţii Academice şi primul preşedinte al ei. De fapt, este vorba de Societatea Literară Română (înfiinţată la 1 aprilie 1866), devenită în 1867 Societatea Academică Română, iar în 1879 Academia Română, care există şi azi. Academia Română a avut denumirea de Academia Republicii Populare Române în intervalul de timp 1948 - 1966 şi de Academia Republicii Socialiste România în perioada 1966 - 1990.

   Ion Heliade - Rădulescu a decedat în anul 1872.

   În perioada iulie 1828 - 1 noiembrie 1831, Şcoala de la Mânăstirea Sfântul Sava este închisă trei ani şi patru luni datorită diferitelor molime (ciuma şi holera), Războiului  ruso-turc (1828 - 1829) şi noii organizări a Principatelor Române (Moldova şi Ţara Românească) aflate sub ocupaţie turcească (Imperiul Otoman fiind puterea suzerană) şi cea rusească (Imperiul Rus devenind, oficial, puterea protectoare).

3. Eufrosin POTECA, noiembrie 1831 - aprilie 1832. Este născut în anul 1786 şi a decedat în 1859. A urmat şcoala grecească de la Mânăstirea Sfântul Sava, devenind profesor la această şcoală în perioada 1816 - 1818. A trecut apoi la Şcoala lui Gheorghe Lazăr de la Mânăstirea Sfântul Sava, ca ajutor al acestuia. Între 1820 - 1825 a studiat filozofia, istoria şi teologia la universităţile din Pisa şi Paris, ca bursier al Eforiei Şcoalelor din Ţara Românească. A adus o contribuţie importantă la fixarea terminologiei filosofice în limba română.

   În aprilie 1832, Eufrosin Poteca a fost surghiunit egumen la Mânăstirea Gura Motrului de către Plenipotenţiarul rus Pavel Kiseleff, deoarece prin prelegerile sale patriotice i-a iritat pe "suzeranii" turci şi pe "protectorii" ruşi.

4. Petrache POENARU, aprilie 1832 - 1852.

Este născut în 1799 şi a decedat în 1875. A studiat la Academia Domnească de la Mânăstirea Sfântul Sava, fiind elev al dascălului grec C. Vardalah şi al lui Gheorghe Lazăr. A participat la răscoala lui Tudor Vladimirescu, ca secretar şi om de încredere al acestuia. A plecat în străinătate în anul 1822; între 1822 şi 1824 a studiat, la Viena, filologia, apoi Şcoala Politehnică la Viena şi la Paris. A vizitat mai multe fabrici în Franţa, unde s-a ocupat în special de poduri şi şosele şi de ridicarea planurilor. A luat parte la ridicarea hărţii Franţei sub conducerea lui Puissant şi face practică de agricultură la moşia unui profesor. În 1831 se duce să viziteze industria în Anglia.

   Revine în ţară în anul 1832, unde, după recomandarea lui Barbu Ştirbei, efor al şcolilor, a fost numit de Kiseleff director al Colegiului de la Mânăstirea Sfântul Sava şi apoi director general al Eforiei Şcolilor Naţionale în perioada 1832 - 1848.

   A fost membru al Academiei Române din anul 1870 şi preşedinte al Societăţii pentru învăţătura poporului român (1872).

   În perioada 1848 - 1850 toate şcolile din Ţara Românească (deci şi Şcoala de la Mânăstirea Sfântul Sava) sunt închise, deoarece localurile acestora au fost transformate în spitale, cazărmi sau grajduri pentru trupele de ocupaţie turceşti şi ruseşti, venite să pună capăt regimului revoluţionar din această ţară, regim care durase peste trei luni în 1848. Şcolile se deschid la 8 ianuarie 1851.

   Se pare că la Bucureşti, în clădirile Mânăstirii Sfântul Sava, s-a înfiinţat, în anul 1850:

II. ŞCOALA DE PODURI ŞI ŞOSELE,

numită, uneori, ŞCOALA DE DRUMURI ŞI PODURI ŞI ŞOSELE, cel dintâi nucleu al unei viitoare Şcoli Politehnice. Toate şcolile inginereşti înfiinţate ulterior au fost, în cadrul Şcolii de Poduri şi Şosele, opera domnitorului Barbu Ştirbei.

   Prin ofisul iscălit de Domnitorul Gheorghe Bibescu în februarie 1847, se organizează Direcţia Lucrărilor Publice cu patru compartimente (inginerească; lucrări de drumuri şi poduri; lucrări de arhitectură şi lucrări hidraulice), care trezeşte ideea necesităţii unui învăţământ ingineresc politehnic. La începutul anului 1851, Domnitorul Barbu Ştirbei (1849 - 1856), în proiectul făcut, prevede o "facultate specială de inginerie civilă".

5. Louis Chrétien Léon LALANNE, 5 august 1852 - august 1853.

Este inginer francez, absolvent al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Paris şi membru al Academiei de Ştiinţe din Franţa. Este născut în 1811 şi a decedat în 1892 în Franţa.

   În anul 1852 înfiinţează, ţinând seama de nivelul de pregătire existent:

III. ŞCOALA DE CONDUCTORI DE LUCRĂRI PUBLICE,

în cadrul Şcolii de Poduri şi Şosele, care a funcţionat ca şcoală tehnică, până în anul 1881.

   Louis Chrétien Léon Lalanne, recomandat de Guvernul Franţei Domnitorului Barbu Ştirbei, este considerat ca adevăratul întemeietor al învăţământului de "ingineri" de poduri şi şosele în Ţara Românească, deoarece celelalte şcoli înfiinţate mai înainte, n-au dat niciun rezultat serios în această direcţie. Până la înfiinţarea acestei şcoli se obţineau ingineri hotarnici.

   Lalanne a depus o activitate deosebită pentru dezvoltarea ingineriei în Ţara Românească: a stabilit traseul şoselei Ploieşti - Predeal în porţiunile grele din sus de Comarnic; a făcut proiecte pentru porturile dunărene, pentru oprirea inundaţiilor Dâmboviţei, pentru asanări şi înfrumuseţarea Bucureştilor ş.a.

6. Emanoil CONSTANTINESCU, 23 august 1853 - septembrie 1864.

Nu s-au găsit date în legătură cu anul în care s-a născut şi anul în care a decedat. Emanoil Constantinescu a fost profesor de matematici la Şcoala de Conductori de Lucrări Publice a lui Lalanne în 1854 - 1858 şi la prima Şcoală de Silvicultură din Ţara Românească.

   În această perioadă a directoratului lui Emanoil Constantinescu are loc contopirea Şcolii de Silvicultură din Bucureşti cu Şcoala de Drumuri şi Poduri şi Şosele, îndrumate de acesta. După contopirea acestora se păstrează numele de Şcoala de Poduri şi Şosele.

   La 4 august 1862 s-a aprobat Regulamentul pentru organizarea corpului de ingineri civili.

7. Alexandru COSTINESCU, 1 octombrie 1864 - 11 februarie 1866.

Nu s-au găsit date în legătură cu anul în care s-a măsurat şi anul în care a decedat. A fost absolvent al Şcolii Politehnice din Viena, profesor de matematici şi membru al Consiliului tehnic superior.

   La 1 octombrie 1864 Domnitorul Alexandru Ioan Cuza ordonă înfiinţarea:

IV. ŞCOALEI DE PONŢI ŞI ŞOSELE, MINE ŞI ARHITECTURĂ,

care durează un an sau cel mult doi ani.

Şcoala de Ponţi şi Şosele, Mine şi Arhitectură este închisă în perioada februarie 1866 - octombrie 1867, cursurile pentru primii ani ţinându-se la Facultatea de Ştiinţe Fizice, Matematice şi Naturale a Universităţii din Bucureşti.

La 30 octombrie 1867, prin decretul Domnitorului Carol I, se înfiinţează:

V. ŞCOALA DE PODURI, ŞOSELE ŞI MINE

8. Dimitrie PETRESCU, noiembrie 1867 - 14 februarie 1868.

Nu s-au găsit date în legătură cu anul în care s-a născut şi anul în care a decedat. A fost licenţiat în matematici, la Paris şi profesor la Universitatea din Bucureşti.

În anul 1868 se înfiinţează:

VI. ŞCOALA DE PODURI ŞI ŞOSELE DE CONDUCTORI

cu două secţii: - poduri, şosele şi arhitectură; - mine. Această se menţine până în 1875. Aceasta este, de fapt, o continuare a Şcolii lui Lalanne, Şcoala de Conductori de Lucrări Publice, diversificată.

   În perioada februarie 1866 - octombrie 1867 nu a existat director al şcolii, deoarece cursurile s-au ţinut la Facultatea de Ştiinţe Fizice, Matematice şi Naturale a Universităţii din Bucureşti, în primii ani de pregătire fundamentală.

 

9. Căpitanul Alexandru PEIU, 6 martie 1868 - 4 octombrie 1868.

Nu se cunosc date în legătură cu anul naşterii şi cu anul în care a decedat, precum şi nici în legătură cu studiile avute.

10. Colonelul Carol BEGHENAU (BEGENAU), 4 octombrie 1868 - 19 aprilie 1873.

A decedat în timpul în care era director (19 aprilie 1873). Nu s-au găsit date în legătură cu anul în care s-a născut şi cu studiile avute.

 

11. Alexandru POIENARU, aprilie 1873 - 7 martie 1877.

Nu se cunosc date în legătură cu anul naşterii şi cu anul în care a decedat, precum şi nici în legătură cu studiile avute.

12. Mihail CĂPUŢINEANU, 7 martie 1877 - septembrie 1878.

Nu se cunosc date în legătură cu anul naşterii şi cu anul în care a decedat. A studiat Şcoala de Arhitectură la Paris ca bursier al Statului.

13. Mathei M. DRĂGHICEANU, septembrie 1878 - septembrie 1880.

Este născut în Târgovişte la 15 mai 1844, fiind fiul pitarului Mihalache Drăghiceanu, coleg de şcoală cu Ion Heliade-Rădulescu. În 1864 s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe din cadrul Universităţii din Bucureşti, pe care o absolvă în 1867. În toamna anului 1867 pleacă la Paris, unde urmează cursurile Şcolii de Mine, pe care o absolvă în 1871. Se întoarce în ţară în 1872, unde lucrează din 1874 ca inspector al salinelor, pe care le reorganizează. În perioada 1878 - 1880 ocupă postul de director a Şcolii de Poduri, Şosele şi Mine, căreia îi întocmeşte regulamentul de funcţionare şi pe care o reorganizează întărindu-i cursurile de mine.

   În 1880 este numit, de către guvernul liberal condus de Ion C. Brătianu, la Direcţia Studiilor şi Exploatărilor de Mine ale Statului. A fost membru de onoare al Academiei Române, al Institutului Geologic al României, Societăţii Regale de Geografie şi Institutului Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Izvoarelor de Energie. A decedat în anul 1939, la Bucureşti, având vârsta de 95 de ani.

   În unele cărţi este evocat - în mod greşit - sub numele de Matheiu (Matei) M. Drăghicescu.

14. Constantin M. MĂNESCU, septembrie 1880 - 1 aprilie 1881.

Născut în anul 1852. Nu se cunosc date în legătură cu anul în care a decedat. A fost primul licenţiat al facultăţii de Ştiinţe din Iaşi, în matematici. A absolvit şi Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Paris.

15. Gheorghe I. DUCA, 1 aprilie 1881 - 1 aprilie 1888.

Este născut în anul 1847 şi a decedat în 7 august 1899. A absolvit Şcoala Centrală de Arte şi Manufacturi din Paris. În 1881, Şcoala de Poduri şi Şosele devine:

VII. ŞCOALA NAŢIONALĂ DE PODURI ŞI ŞOSELE

   Gheorghe I. Duca este considerat ctitorul învăţământului politehnic durabil, din Bucureşti, având ca model programele analitice ale marilor politehnici din Occident, fapt devenit tradiţional pentru învăţământul ingineresc din România până în anul 1948. Duca spunea: "O condiţie esenţială de izbândă este o severitate absolută atât pentru conduită cât şi pentru studii". Numărul celor ce reuşeau în anul I nu trecea de 15, iar Gheorghe I. Duca spunea: "... nimic n-ar fi mai uşor decât a avea cel puţin 50 elevi in fiecare clasă, dar atunci şcoala ar exista numai de nume şi ar deveni o fabrică de nulităţi."

   Gheorghe I. Duca a înzestrat şcoala cu un local propriu pentru dezvoltarea ei şi cu muzeele şi laboratoarele absolut necesare pentru un învăţământ tehnic serios.

   A fost preşedinte al Societăţii Politehnica şi din 1888 până a decedat (7 august 1899) a fost director general al C.F.R.

16. Scarlat VÂRLAN, 1 aprilie 1888 - 1 ianuarie 1892.

Este născut în anul 1851 şi a decedat în anul 1919. A absolvit Şcoala Centrală de Arte şi Manufacturi din Paris. A fost preşedinte al Societăţii Politehnica şi director general al Regiei Monopolurilor Statului.

   Scarlat Vârlan a reuşit să pună Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele pe picior de egalitate cu marile şcoli din străinătate. La concursul de admitere în Diviziunea preparatoare şi în Anul I nu a admis decât absolvenţii de liceu cu bacalaureat, ridicând nivelul cultural al absolvenţilor.

   Demisionează în ziua de 1 ianuarie 1892, propunându-i-se un loc de deputat, pe care nu-l putea ocupa ca funcţionar al Statului.

17. Constantin STURZA, 1 ianuarie 1892 - 2 iulie 1899.

Este născut în anul 1855 şi a decedat în 2 iulie 1899 când era director. Era absolvent al Şcolii Centrale de Arte şi Manufacturi din Paris. Trimite profesori de fizică şi de chimie în străinătate pentru a studia organizarea laboratoarelor la nivelul progreselor ştiinţei.

   În 1895 a încercat înfiinţarea societăţii "Asociaţiunea Amicală a Absolvenţilor Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele", sub preşedenţia de onoare a lui Gheorghe Duca, care număra 159 membri, dar care nu a dăinuit decât foarte puţin.

18. Grigore CERCHEZ, 2 iulie 1899 - 12 august 1899.

După decesul lui Constantin Sturza, i se încredinţează direcţiunea şcolii lui Grigore Cerchez, în mod provizoriu. Este născut în anul 1850 şi a decedat în 1927. A absolvit Şcoala Centrală de Arte şi Manufacturi din Paris. A fost director general al Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor. Ca inginer şi arhitect a fost unul dintre adepţii şi susţinătorii curentului de afirmare a specificului naţional în arhitectură.

19. Constantin M. MIRONESCU, 12 august 1899 - 1 1prilie 1915.

Este absolvent al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Paris. Nu se cunosc date în legătură cu anul în care s-a născut şi cu anul în care a decedat. În iulie 1914, o comisie, din care a făcut parte şi Constantin M. Mironescu, aceasta fiind condusă de Ministrul Lucrărilor Publice, Constantin Angelescu, întocmeşte un proiect de Regulament pentru înfiinţarea unei Şcoli Politehnice în locul Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele, care, datorită Primului Război Mondial, se aplică în anul 1920. În 1905, Constantin M. Mironescu elaborează un nou regulament al şcolii, care rămâne în vigoare până în 1920. În anul 1909 s-au recrutat, pentru prima dată, asistenţi la cursurile de proiecte şi lucrări, pentru o mai bună ajutorare a elevilor, pentru control şi pentru susţinerea proiectelor, obligaţiuni pe care profesorii nu le mai puteau împlini singuri, în urma creşterii numărului elevilor.

   În anul 1907 înfiinţează Şcoala de Conductori, independentă de Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele. C.M. Mironescu a demisionat în ziua de 1 aprilie 1915, pentru a-şi reglementa drepturile la pensie.

20. Emil BALABAN,1 aprilie 1915 - 1 octombrie 1918.

Este născut în anul 1857 şi a decedat în 1921. A absolvit Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Paris.

   În octombrie 1916 nu s-au deschis decât cursurile Anului preparator, cu elevi sub etatea de 21 de ani. Cursurile au fost reluate în primăvara anului 1918 când au început preliminariile pentru pace.

   În timpul directoratului lui Emil Balaban s-a trecut de la numirea profesorilor de către Ministerul Lucrărilor Publice la recrutarea acestora prin concurs. Astfel, Regulamentul din 21 aprilie 1915 cerea candidaţilor să-şi declare titlurile şi lucrările, pe care le examina o Comisie de trei profesori, iar recomandarea se făcea de Consiliul Profesoral pe baza raportului Comisiei, putându-se recomanda şi în afară de candidaţi, personalităţi binecunoscute în lumea ştiinţifică şi tehnică. Ministrul putea trece peste avizul Consiliului Profesoral dacă nu erau respectate prevederile Regulamentului, amânând ocuparea catedrei cu un an.

   La 3 martie 1919 Consiliul Profesoral al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele, decide: "Să se admită principiul ca la intrarea în şcoală candidaţii de sex feminin să fie luaţi în considerare în aceleaşi condiţiuni şi cu aceleaşi drepturi ca şi candidaţii masculini".

21. Nicolae VASILESCU-KARPEN, 21 august 1918 - 15 noiembrie 1918.

În această perioadă a fost director suplinitor. Este născut în 1870 la Craiova şi a decedat în 1964 la Bucureşti. A absolvit Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti în anul 1891, ca şef de promoţie. Îşi completează studiile la Paris, unde absolvă Şcoala Superioară de Electricitate (în 1901), Facultatea de Ştiinţe (în anul 1902, cu certificate de fizică generală, fizică industrială, mecanică şi chimie), iar în anul 1904 îşi trece doctoratul în fizică la Sorbona cu o teză de doctorat privind efectul magnetic al corpurilor electrizate în mişcare. Între 1901 - 1902 este conferenţiar de Electrotehnică la Universitatea din Lille, Franţa. În 1905 revine în ţară şi predă Electricitatea şi Electrotehnica la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti şi la urmaşele acesteia Şcoala Politehnică din Bucureşti şi Politehnica din Bucureşti, până în 1940 când se pensionează.

22. Emil BALABAN, 15 noiembrie 1918 - 1 octombrie 1919.

Revine de drept director la 15 noiembrie 1918, deoarece, la Iaşi, în 1918, a fost scos la pensie din oficiu pe ziua de 1 octombrie 1918, cu un concediu anticipativ de 40 zile. Astfel, din luna august 1918, Nicolae Vasilescu-Karpen a suplinit directoratul. Revenirea ca director a lui Emil Balaban a fost posibilă deoarece s-au anulat actele Parlamentului din Iaşi, anume, Decretul - Lege din 5 noiembrie 1918, care prevedea scoaterea la pensie la etatea de 52 ani a inginerilor din Corpul Tehnic al Statului.

23. Grigore CERCHEZ, 1 octombrie 1919 - 10 februarie 1920.

Revine a doua oară ca director pentru patru luni şi zece zile.

24. Nicolae VASILESCU-KARPEN, 10 februarie 1920 - 1 decembrie 1938.

   Nicolae Vasilescu-Karpen elaborează proiectul de lege pentru transformarea Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele în Şcoala Politehnică. Astfel, prin Decretul - Lege dat de regele Ferdinand I, la 10 iunie 1920 ia fiinţă:

VIII. ŞCOALA POLITEHNICĂ DIN BUCUREŞTI,

din octombrie 1920 rămânând să continue programul Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele numai elevii din anii III şi IV, ceilalţi fiind repartizaţi, după cererea lor, în secţiunile Şcolii Politehnice: Construcţii, Electromecanică, Mine şi Industrială. În anul 1923 Şcoala Superioară de Silvicultură a fost alipită Şcolii Politehnice, constituind Secţiunea Silvică.

   În afară de cele cinci secţiuni, mai erau trei subsecţiuni: Telegrafie şi Telefonie, Ingineri hotarnici şi cadastru, Aviaţie.

 

   RECTORI

   În anul 1938, în decembrie, ca urmare a legii din anul 1937 de instruire a inginerilor numai la politehnici, ia fiinţă

IX. POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI,

care are următoarele facultăţi: Facultatea de Construcţii, Facultatea de Electromecanică Facultatea de Mine şi Metalurgie, Facultatea de Chimie Industrială, Facultatea de Silvicultură, Facultatea de Agronomie şi Facultatea de Arhitectură. Aceste facultăţi provin din secţiunile Şcolii Politehnice din Bucureşti, la care s-au alipit în 1938 - 1939, Institutul Electrotehnic de pe lângă Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, Institutul de Chimie Industrială de pe lângă Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, Şcoala de Agricultură din Bucureşti şi Şcoala de Arhitectură din Bucureşti.

   În timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, 1938 - 1940, Politehnica din Bucureşti a purtat numele de Politehnica Carol al II-lea din Bucureşti.

25. Nicolae VASILESCU-KARPEN, 1 decembrie 1938 - 9 octombrie 1940, când a fost pensionat. A fost membru al Academiei Române din anul 1922.

26. Eugen CHIRNOAGĂ, 9 octombrie 1940 - 27 ianuarie 1941.

Este născut în 1891 şi a decedat la 14 iunie 1965. A absolvit Facultatea de Fizico - Chimie a Universităţii din Bucureşti. A studiat trei ani în Anglia unde a devenit doctor în fizică - chimie. A făcut cursuri de specializare în Suedia la Universitatea Upsala. A fost membru marcant al Mişcării Legionare (Partidul Totul pentru Ţară), fiind înlăturat din învăţământ la 17 mai 1945 de Comisia de Epurare care a început să funcţioneze în toamna anului 1944 la Politehnica din Bucureşti. Această comisie a fost formată din: Nicolae Ciorănescu (rector, el însuşi epurat, pentru scurt timp, în toamna anului 1947), Nicolae Profirii şi Gheorghe Georgescu.

27. Constantin C. TEODORESCU, 27 ianuarie 1941 - 13 octombrie 1944.

Este născut în 1892 şi a decedat în anul 1972. A fost şeful Catedrei de Rezistenţa Materialelor la Şcoala Politehnică din Timişoara şi rector al Şcolii Politehnice din Timişoara între 1934 şi 1939. Şi-a continuat apoi activitatea la Politehnica din Bucureşti, la Institutul de Căi Ferate "Gheorghe Gheorghiu-Dej" din Bucureşti şi la Institutul Politehnic din Bucureşti.

28. Nicolae CIORĂNESCU, 13 octombrie 1944 - 21 decembrie 1945.

Este născut la 28 martie 1903 în comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa şi a decedat în 1957 la Bucureşti. A demisionat la 21 decembrie 1945 din funcţia de rector. A fost licenţiat în Matematici şi Ştiinţele Fizico - Chimice, Universitatea din Bucureşti, 1925. Are licenţa în Ştiinţe la Sorbona, Paris, unde şi-a susţinut şi teza de doctorat în matematici. A fost membru al Institutului de Matematică al Academiei Române (de la înfiinţare).

29. Petre SERGESCU, 21 decembrie 1945 - 1946.

Este născut în 1893 la Drobeta Turnu-Severin, judeţul Mehedinţi şi a decedat în anul 1954 la Paris. A absolvit Facultatea de Matematici, Facultatea de Filosofie şi Conservatorul de Muzică din Bucureşti. A fost membru corespondent al Academiei Române din anul 1937.

30. Nicolae PETRULIAN, 1946 - 21 decembrie 1948.

A fost prorector cu delegaţie de rector. S-a născut la 7 ianuarie 1902, în satul Româna de lângă Balş, judeţul Olt. S-a stins din viaţă la 9 noiembrie 1983 la Bucureşti. A absolvit Şcoala Politehnica din Bucureşti, Secţia Mine şi Metalurgie, în anul 1928. S-a specializat la Basel în studiul mineralelor, ca bursier al statului român şi în 1932 şi-a susţinut teza de doctorat. După anul 1948 a organizat învăţământul geologic din România. A fost rector al Institutului de Geologie şi Tehnică Minieră din 1948 până în 1957. A fost membru corespondent al Academiei Republicii Populare Române (1955) şi a devenit membru titular în 1962 al aceluiaşi for.

   În urma Reformei învăţământului din 1948, efectuată de regimul comunist instaurat în anul 1945 în România, are loc şi o reorganizare a învăţământului superior tehnic, devenind continuatori ai Politehnicii din Bucureşti, mai multe instituţii de învăţământ ingineresc, principala fiind:

X. INSTITUTUL POLITEHNIC DIN BUCUREŞTI

care, iniţial, avea patru facultăţi: Facultatea de Mecanică, Facultatea de Electrotehnică, Facultatea de Chimie Industrială şi Facultatea de Textile.

31. Lazăr STOICESCU, 21 decembrie 1948 - septembrie 1950.

S-a născut la 5 octombrie 1901 la Ploieşti, judeţul Prahova. A decedat în anul 1975 la Bucureşti. A absolvit Şcoala Politehnică din Timişoara în anul 1924. Şi-a început activitatea în 1925 la Catedra de Termotehnică a Şcolii Politehnice din Timişoara, ajungând profesor titular în anul 1941 la Politehnica din Timişoara. După anul 1951, a fost numit şeful Catedrei de Termotehnică a Institutului Politehnic din Bucureşti, funcţie deţinută până în 1959, când a devenit profesor consultant.

32. Constantin CÂRCIUMĂRESCU, septembrie 1950 - 12 martie 1951.

Nu se cunosc date în legătură cu anul naşterii şi anul în care a decedat. Nu a făcut parte din corpul profesoral al Institutului Politehnic din Bucureşti. Se pare că este o încercare a regimului comunist de a da o educaţie muncitorească studenţilor şi cadrelor didactice din învăţământul superior, prin prezenţa unor muncitori la conducerea instituţiilor de învăţământ superior. După 12 martie a rămas prorector al Institutului Politehnic din Bucureşti.

33. Ştefan VENCOV, 12 martie (delegat)/1 mai (numit) 1951 - august 1952.

Este născut în anul 1899 şi a decedat în 1955. A absolvit Facultatea de Ştiinţe, Universitatea din Bucureşti şi a obţinut titlul ştiinţific de doctor la Sorbona, Paris. Este printre semnatarii Memoriului universitarilor care cereau retragerea din războiul contra Naţiunilor Unite, adresat mareşalului Ion Antonescu, în condiţiile în care Germania şi aliata sa, România, pierduseră iremediabil războiul. Problema cadrelor didactice semnatare este discutată în şedinţa Consiliului de Miniştri di 21 iulie 1944, când mareşalul Ion Antonescu cere ministrului Ion Petrovici să-i pedepsească pe semnatari. Acesta se eschivează, motivând că şi-au exprimat părerea lor. Memoriul respectiv a fost publicat la 6 septembrie 1944 în ziarul "România liberă".

   Ştefan Vencov a fost membru al Academiei Republicii Populare Române şi prim-secretar al Prezidiului Academiei Republicii Populare Române.

34. Traian NEGRESCU, august 1952 - august 1954

Este născut în 1900 şi a decedat în 1960. A absolvit Şcoala Politehnică din Bucureşti în anul 1922, primind diploma de inginer în mine şi metalurgie. A făcut o specializare în Franţa şi în 1927 obţine doctoratul în Fizică la Sorbona sub conducerea profesorului Georges Urbain. Împreună cu savanţii suedezi C. Benedicks şi A. Westgren, a determinat compoziţia şi structura carburilor de crom, lucrările fiind publicate în Suedia şi Anglia.

   A fost membru titular al Academiei Române.

35. Constantin DINCULESCU, august 1954 - ianuarie 1956.

Este născut la 23 noiembrie 1898 în oraşul Alexandria, judeţul Teleorman. S-a stins din viaţă la 15 septembrie 1990. A absolvit cursurile Şcolii Politehnice din Bucureşti în anul 1922, devenind inginer electromecanic. În anii Celui de-al Doilea Război Mondial a predat ca profesor la Politehnica din Timişoara, cursul de Centrale electrice şi din 1948 a fost şeful Catedrei de Centrale şi Reţele Electrice a Institutului Politehnic din Bucureşti. În 23 martie 1952 a devenit membru corespondent al Academiei Republicii Populare Române şi în 22 ianuarie 1990 membru titular al Academiei Române.

36. Cezar - Antoni PARTENI, ianuarie 1956 - decembrie 1956.

Este născut la Iaşi în 6 iulie 1900 şi a decedat la Bucureşti în 13 decembrie 1956. A predat la Iaşi timp de 30 de ani (1921 - 1951) cursul de "Maşini electrice şi staţii centrale de electricitate". În 1948 - 1951 a fost rector al Institutului Politehnic "Gheorghe Asachi" din Iaşi şi în 1951 - 1954 a fost director al Institutului de Maşini şi Aparate Electrice din Craiova. In 1954 a fost transferat la Institutul Politehnic din Bucureşti ca profesor şef de catedră.

   În cele trei unităţi de învăţământ superior în care a lucrat, a organizat laboratoare de maşini electrice.

37. Constantin DINCULESCU, decembrie 1956 - aprilie 1968.

Este ultimul rector numit de Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, fără a fi ales de cadrele didactice ale Senatului Institutului Politehnic din Bucureşti.

38. George S. BĂRĂNESCU, aprilie 1968 - aprilie 1972.

Este născut la 13 mai 1919 în Odobeşti, judeţul Vrancea. A decedat în 6 aprilie 2001 în Statele Unite ale Americii. Este absolvent al Politehnicii din Bucureşti, secţia Electromecanică, în anul 1942. Este primul rector numit de Ministerul Educaţiei şi Învăţământului dintr-un grup de trei cadre didactice alese (confirmate) de Senatul Institutului Politehnic din Bucureşti.

   A fost ales membru corespondent al Academiei Republicii Populare Române la    21 martie 1963 şi repus în drepturi la 3 iulie 1990, din 1990 revenindu-se la denumirea de Academia Română.

39. Radu P. VOINEA, aprilie 1972 - aprilie 1981.

Este născut la 24 mai în Craiova. A absolvit Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Construcţii, în anul 1946.

   A fost ales membru corespondent al Academiei Republicii Populare Române la     21 martie 1963 şi membru titular al Academiei Republicii Socialiste România la 1 martie 1974. A fost secretar general al Academiei Republicii Socialiste România în perioada   1967 - 1974 şi preşedinte al Academiei Republicii Socialiste România în intervalul de timp 1984 - 1990. După 1990 este membru titular al Academiei Române.

40. Voicu TACHE, mai 1981 - octombrie 1989.

A absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Mecanică, în anul 1954. Este născut în 12 august 1926, în comuna Mogoşani, judeţul Dâmboviţa.

41. Rodica VÂLCU, octombrie 1989 - ianuarie 1990

Este născută în 5 august 1929 la Cluj-Napoca. A absolvit Facultatea de Chimie, Universitatea din Bucureşti. Este ultimul rector numit de Ministerul Educaţiei şi Învăţământului dintr-un grup de trei cadre didactice alese (confirmate) de Senatul Institutului Politehnic din Bucureşti.

   Este primul rector de sex feminin al Institutului Politehnic din Bucureşti.

42. Virgiliu - Nicolae CONSTANTINESCU, februarie 1990 - martie 1992

Este născut la 27 martie 1931 în Bucureşti şi a decedat în ianuarie 2009 tot aici. A absolvit Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic din Bucureşti în anul 1952.

   Este primul rector ales direct de Senatul Institutului Politehnic din Bucureşti şi confirmat de Ministerul Educaţiei şi Învăţământului.

   În 13 noiembrie 1990 a fost ales membru corespondent al Academiei Române şi în 18 decembrie 1991 a devenit membru titular al acesteia. În perioada 1994 - 1998 a fost preşedinte al Academiei Române.

43. Gheorghe ZGURĂ, aprilie 1992 - martie 2000.

Este născut în 24 septembrie 1935 în comuna Făcăieni, judeţul Ialomiţa şi a decedat în 2008 în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Mecanică, Institutul Politehnic din Bucureşti în 1960. A urmat studiile pentru doctorat la Institutul Politehnic din Sankt-Petersburg şi a susţinut teza de doctorat în anul 1964.

   Prin hotărârea Senatului, Institutului Politehnic din Bucureşti devine:

XI. UNIVERSITATEA "POLITEHNICA" DIN BUCUREŞTI

care, iniţial, are 11 facultăţi: Facultatea de Electrotehnică, Facultatea de Energetică, Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, Facultatea de Inginerie Mecanică, Facultatea de Inginerie şi Managementul Sistemelor Tehnologice, Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice, Facultatea de Transporturi, Facultatea de Aeronave, Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor şi Facultatea de Chimie Industrială, un Departament pentru pregătirea inginerilor într-o limbă străină (engleză, franceză, germană), Catedra UNESCO şi trei Colegii Universitare Tehnice.

44. Ioan DUMITRACHE, aprilie 2000 - martie 2004.

Este născut la 26 august 1940 în comuna Dărmăneşti, judeţul Argeş. A absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea  de Energetică, în anul 1962.

   La 21 iulie 2003 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

45. Ecaterina ANDRONESCU, aprilie 2004 - prezent.

Este născută la 7 aprilie 1948 în comuna Malavăţ, judeţul Mehedinţi.

A absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Chimie Industrială, în anul 1972.

 

 

24 noiembrie 2009                                                                      Prof. univ. dr. I. M. Popescu