DIRECTORII SI RECTORII
SCOLILOR DE INGINERIE, de la "SCOALA ACADEMICEASCA PENTRU
STIINTELE FILOSOFICESTI SI MATEMATICESTI", INFIINTATA ÎN ANUL 1818, DE
GHEORGHE LAZAR,
LA UNIVERSITATEA"POLITEHNICA" DIN BUCURESTI
DIRECTORI
1.
Gheorghe LAZĂR, 24 martie 1818 - mai 1822. Născut
în 1779 la Avrig, pe valea superioară a Oltului în Transilvania, dintr-o
familie de ţărani. A fost remarcat din întâmplare de către
baronul Samuel Brukenthal, guvernatorul austriac al Transilvaniei, fiind trimis
la Viena unde a făcut studii superioare de drept, inginerie şi
teologie.
A
înfiinţat în anul 1818, la Mânăstirea Sfântul Sava din
Bucureşti, unde era Academia Domnească din Ţara Românească,
o şcoală profilată pe cursuri începătoare, medii şi
superioare, în limba română, în cadrul căreia a funcţionat o
grupă specială pentru ingineri
hotarnici. Şcoala respectivă, înfiinţată în anul 1818, a
fost prima şcoală în limba română din cadrul Academiei Domneşti
de la Mânăstirea Sfântul Sava şi se numea:
I. ŞCOALA
ACADEMICEASCĂ PENTRU ŞTIINŢELE FILOSOFICEŞTI ŞI
MATEMATICEŞTI
În timpul Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu din anul
1821, şcoala este întreruptă timp de trei luni (martie, aprilie
şi mai 1821).
Descurajat
de anarhia de după evenimentele din 1821 - 1822 şi grav bolnav,
Gheorghe Lazăr s-a întors în satul său natal, unde avea să
moară la 17 septembrie 1823, la vârsta de numai 44 ani.
2.
Ion HELIADE - RĂDULESCU, mai 1822 - iulie 1828.
Născut în anul 1802 la
Târgovişte. A studiat la Academia Domnească de la Mânăstirea
Sfântul Sava din Bucureşti, la Şcoala grecească şi apoi la
Şcoala lui Gheorghe Lazăr, devenind în anul 1820 ajutorul acestuia,
iar după plecarea lui Lazăr, conducătorul şcolii.
Împreună
cu Dinicu Golescu (logofăt în Muntenia, cărturar român) a
înfiinţat "Societatea Literară"
(1827). A editat în 1829, la Bucureşti, "Curierul românesc", prima gazetă românească, iar mai
târziu "Adaos literar",
"Gazeta Teatrului Naţional"
(1835 - 1836), "Muzeul Naţional"
(1836 - 1837), "Curier de ambe sexe"
(1837 - 1846); împreună cu I. Câmpineanu şi alţii a înfiinţat
în 1833 "Societatea filarmonică".
Începând
cu anul 1836 se afirmă politic, mai ales în timpul revoluţiei din
anul 1848 şi în anii exilului (1849 - 1858). Este membru fondator al
Societăţii Academice şi primul preşedinte al ei. De fapt,
este vorba de Societatea Literară
Română (înfiinţată la 1 aprilie 1866), devenită în 1867
Societatea Academică Română,
iar în 1879 Academia Română,
care există şi azi. Academia
Română a avut denumirea de Academia
Republicii Populare Române în intervalul de timp 1948 - 1966 şi de Academia Republicii Socialiste România
în perioada 1966 - 1990.
Ion
Heliade - Rădulescu a decedat în anul 1872.
În perioada iulie 1828 - 1 noiembrie 1831,
Şcoala de la Mânăstirea Sfântul Sava este închisă trei ani
şi patru luni datorită diferitelor molime (ciuma şi holera),
Războiului ruso-turc (1828 - 1829)
şi noii organizări a Principatelor Române (Moldova şi Ţara
Românească) aflate sub ocupaţie turcească (Imperiul Otoman fiind
puterea suzerană) şi cea rusească (Imperiul Rus devenind,
oficial, puterea protectoare).
3.
Eufrosin POTECA, noiembrie 1831 - aprilie 1832. Este născut în anul 1786 şi a decedat
în 1859. A urmat şcoala grecească de la Mânăstirea Sfântul Sava,
devenind profesor la această şcoală în perioada 1816 - 1818. A
trecut apoi la Şcoala lui Gheorghe Lazăr de la Mânăstirea Sfântul
Sava, ca ajutor al acestuia. Între 1820 - 1825 a studiat filozofia, istoria
şi teologia la universităţile din Pisa şi Paris, ca bursier
al Eforiei Şcoalelor din Ţara Românească. A adus o
contribuţie importantă la fixarea terminologiei filosofice în limba
română.
În
aprilie 1832, Eufrosin Poteca a fost surghiunit egumen la Mânăstirea Gura
Motrului de către Plenipotenţiarul rus Pavel Kiseleff, deoarece prin
prelegerile sale patriotice i-a iritat pe "suzeranii" turci şi
pe "protectorii" ruşi.
4.
Petrache POENARU, aprilie 1832 - 1852.
Este născut în 1799 şi a
decedat în 1875. A studiat la Academia Domnească de la Mânăstirea
Sfântul Sava, fiind elev al dascălului grec C. Vardalah şi al lui
Gheorghe Lazăr. A participat la răscoala lui Tudor Vladimirescu, ca
secretar şi om de încredere al acestuia. A plecat în străinătate
în anul 1822; între 1822 şi 1824 a studiat, la Viena, filologia, apoi
Şcoala Politehnică la Viena şi la Paris. A vizitat mai multe
fabrici în Franţa, unde s-a ocupat în special de poduri şi
şosele şi de ridicarea planurilor. A luat parte la ridicarea
hărţii Franţei sub conducerea lui Puissant şi face
practică de agricultură la moşia unui profesor. În 1831 se duce
să viziteze industria în Anglia.
Revine
în ţară în anul 1832, unde, după recomandarea lui Barbu
Ştirbei, efor al şcolilor, a fost numit de Kiseleff director al
Colegiului de la Mânăstirea Sfântul Sava şi apoi director general al
Eforiei Şcolilor Naţionale în perioada 1832 - 1848.
A
fost membru al Academiei Române din anul 1870 şi preşedinte al Societăţii pentru
învăţătura poporului român (1872).
În perioada 1848 - 1850 toate şcolile din
Ţara Românească (deci şi Şcoala de la Mânăstirea
Sfântul Sava) sunt închise, deoarece localurile acestora au fost transformate
în spitale, cazărmi sau grajduri pentru trupele de ocupaţie
turceşti şi ruseşti, venite să pună capăt
regimului revoluţionar din această ţară, regim care durase
peste trei luni în 1848. Şcolile se deschid la 8 ianuarie 1851.
Se pare că la Bucureşti, în
clădirile Mânăstirii Sfântul Sava, s-a înfiinţat, în anul 1850:
II. ŞCOALA
DE PODURI ŞI ŞOSELE,
numită, uneori, ŞCOALA DE
DRUMURI ŞI PODURI ŞI ŞOSELE, cel dintâi nucleu al unei viitoare
Şcoli Politehnice. Toate şcolile inginereşti înfiinţate
ulterior au fost, în cadrul Şcolii de Poduri şi Şosele, opera
domnitorului Barbu Ştirbei.
Prin
ofisul iscălit de Domnitorul Gheorghe Bibescu în februarie 1847, se organizează
Direcţia Lucrărilor Publice
cu patru compartimente (inginerească; lucrări de drumuri şi
poduri; lucrări de arhitectură şi lucrări hidraulice), care
trezeşte ideea necesităţii unui învăţământ
ingineresc politehnic. La începutul anului 1851, Domnitorul Barbu Ştirbei
(1849 - 1856), în proiectul făcut, prevede o "facultate specială de inginerie civilă".
5.
Louis Chrétien Léon LALANNE, 5 august 1852 - august 1853.
Este inginer francez, absolvent al
Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Paris şi
membru al Academiei de Ştiinţe din Franţa. Este născut în
1811 şi a decedat în 1892 în Franţa.
În
anul 1852 înfiinţează, ţinând seama de nivelul de pregătire
existent:
III. ŞCOALA
DE CONDUCTORI DE LUCRĂRI PUBLICE,
în cadrul Şcolii de Poduri
şi Şosele, care a funcţionat ca şcoală tehnică,
până în anul 1881.
Louis
Chrétien Léon Lalanne, recomandat de Guvernul Franţei Domnitorului Barbu
Ştirbei, este considerat ca adevăratul întemeietor al
învăţământului de "ingineri" de poduri şi
şosele în Ţara Românească, deoarece celelalte şcoli
înfiinţate mai înainte, n-au dat niciun rezultat serios în această
direcţie. Până la înfiinţarea acestei şcoli se
obţineau ingineri hotarnici.
Lalanne
a depus o activitate deosebită pentru dezvoltarea ingineriei în Ţara
Românească: a stabilit traseul şoselei Ploieşti - Predeal în porţiunile
grele din sus de Comarnic; a făcut proiecte pentru porturile
dunărene, pentru oprirea inundaţiilor Dâmboviţei, pentru
asanări şi înfrumuseţarea Bucureştilor ş.a.
6.
Emanoil CONSTANTINESCU, 23 august 1853 - septembrie 1864.
Nu s-au găsit date în legătură
cu anul în care s-a născut şi anul în care a decedat. Emanoil
Constantinescu a fost profesor de matematici la Şcoala de Conductori de Lucrări Publice a lui Lalanne în
1854 - 1858 şi la prima Şcoală
de Silvicultură din Ţara Românească.
În această perioadă a
directoratului lui Emanoil Constantinescu are loc contopirea Şcolii de
Silvicultură din Bucureşti cu Şcoala de Drumuri şi Poduri
şi Şosele, îndrumate de acesta. După contopirea acestora se
păstrează numele de Şcoala de Poduri şi Şosele.
La
4 august 1862 s-a aprobat Regulamentul
pentru organizarea corpului de ingineri civili.
7.
Alexandru COSTINESCU, 1 octombrie 1864 - 11 februarie 1866.
Nu s-au găsit date în
legătură cu anul în care s-a măsurat şi anul în care a
decedat. A fost absolvent al Şcolii Politehnice din Viena, profesor de
matematici şi membru al Consiliului
tehnic superior.
La
1 octombrie 1864 Domnitorul Alexandru Ioan Cuza ordonă înfiinţarea:
IV. ŞCOALEI
DE PONŢI ŞI ŞOSELE, MINE ŞI ARHITECTURĂ,
care durează un an sau cel mult
doi ani.
Şcoala de Ponţi şi Şosele, Mine
şi Arhitectură este închisă în perioada februarie 1866 -
octombrie 1867, cursurile pentru primii ani ţinându-se la Facultatea de
Ştiinţe Fizice, Matematice şi Naturale a Universităţii
din Bucureşti.
La 30 octombrie
1867, prin decretul Domnitorului Carol I, se înfiinţează:
V. ŞCOALA
DE PODURI, ŞOSELE ŞI MINE
8.
Dimitrie PETRESCU, noiembrie 1867 - 14 februarie 1868.
Nu s-au găsit date în
legătură cu anul în care s-a născut şi anul în care a
decedat. A fost licenţiat în matematici, la Paris şi profesor la
Universitatea din Bucureşti.
În anul 1868 se
înfiinţează:
VI. ŞCOALA
DE PODURI ŞI ŞOSELE DE CONDUCTORI
cu două secţii: - poduri,
şosele şi arhitectură; - mine. Această se menţine
până în 1875. Aceasta este, de fapt, o continuare a Şcolii lui
Lalanne, Şcoala de Conductori de Lucrări Publice, diversificată.
În perioada februarie 1866 - octombrie 1867 nu a
existat director al şcolii, deoarece cursurile s-au ţinut la
Facultatea de Ştiinţe Fizice, Matematice şi Naturale a Universităţii
din Bucureşti, în primii ani de pregătire fundamentală.
9.
Căpitanul Alexandru PEIU, 6 martie 1868 - 4 octombrie 1868.
Nu se cunosc date în
legătură cu anul naşterii şi cu anul în care a decedat,
precum şi nici în legătură cu studiile avute.
10.
Colonelul Carol BEGHENAU (BEGENAU),
4 octombrie 1868 - 19 aprilie 1873.
A decedat în timpul în care era
director (19 aprilie 1873). Nu s-au găsit date în legătură cu
anul în care s-a născut şi cu studiile avute.
11. Alexandru POIENARU, aprilie 1873 - 7 martie
1877.
Nu se cunosc date în
legătură cu anul naşterii şi cu anul în care a decedat,
precum şi nici în legătură cu studiile avute.
12.
Mihail CĂPUŢINEANU, 7 martie 1877 - septembrie 1878.
Nu se cunosc date în
legătură cu anul naşterii şi cu anul în care a decedat. A
studiat Şcoala de Arhitectură la Paris ca bursier al Statului.
13.
Mathei M. DRĂGHICEANU, septembrie 1878 - septembrie 1880.
Este născut în Târgovişte
la 15 mai 1844, fiind fiul pitarului Mihalache Drăghiceanu, coleg de
şcoală cu Ion Heliade-Rădulescu. În 1864 s-a înscris la
Facultatea de Ştiinţe din cadrul Universităţii din
Bucureşti, pe care o absolvă în 1867. În toamna anului 1867
pleacă la Paris, unde urmează cursurile Şcolii de Mine, pe care
o absolvă în 1871. Se întoarce în ţară în 1872, unde
lucrează din 1874 ca inspector al salinelor, pe care le
reorganizează. În perioada 1878 - 1880 ocupă postul de director a
Şcolii de Poduri, Şosele şi Mine, căreia îi întocmeşte
regulamentul de funcţionare şi pe care o reorganizează
întărindu-i cursurile de mine.
În
1880 este numit, de către guvernul liberal condus de Ion C. Brătianu,
la Direcţia Studiilor şi Exploatărilor de Mine ale Statului. A
fost membru de onoare al Academiei Române, al Institutului Geologic al
României, Societăţii Regale de Geografie şi Institutului
Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Izvoarelor
de Energie. A decedat în anul 1939, la Bucureşti, având vârsta de 95 de
ani.
În
unele cărţi este evocat - în mod greşit - sub numele de Matheiu
(Matei) M. Drăghicescu.
14.
Constantin M. MĂNESCU, septembrie 1880 - 1 aprilie 1881.
Născut în anul 1852. Nu se
cunosc date în legătură cu anul în care a decedat. A fost primul
licenţiat al facultăţii de Ştiinţe din Iaşi, în
matematici. A absolvit şi Şcoala Naţională de Poduri
şi Şosele din Paris.
15.
Gheorghe I. DUCA, 1 aprilie 1881 - 1 aprilie 1888.
Este născut în anul 1847
şi a decedat în 7 august 1899. A absolvit Şcoala Centrală de
Arte şi Manufacturi din Paris. În 1881, Şcoala de Poduri şi
Şosele devine:
VII. ŞCOALA
NAŢIONALĂ DE PODURI ŞI ŞOSELE
Gheorghe
I. Duca este considerat ctitorul învăţământului politehnic
durabil, din Bucureşti, având ca model programele analitice ale marilor
politehnici din Occident, fapt devenit tradiţional pentru
învăţământul ingineresc din România până în anul 1948. Duca
spunea: "O condiţie
esenţială de izbândă este o severitate absolută atât pentru
conduită cât şi pentru studii". Numărul celor ce
reuşeau în anul I nu trecea de 15, iar Gheorghe I. Duca spunea: "... nimic n-ar fi mai uşor decât a avea
cel puţin 50 elevi in fiecare clasă, dar atunci şcoala ar exista
numai de nume şi ar deveni o fabrică de nulităţi."
Gheorghe
I. Duca a înzestrat şcoala cu un local propriu pentru dezvoltarea ei
şi cu muzeele şi laboratoarele absolut necesare pentru un
învăţământ tehnic serios.
A
fost preşedinte al Societăţii Politehnica şi din 1888
până a decedat (7 august 1899) a fost director general al C.F.R.
16.
Scarlat VÂRLAN, 1 aprilie 1888 - 1 ianuarie 1892.
Este născut în anul 1851
şi a decedat în anul 1919. A absolvit Şcoala Centrală de Arte
şi Manufacturi din Paris. A fost preşedinte al Societăţii
Politehnica şi director general al Regiei Monopolurilor Statului.
Scarlat
Vârlan a reuşit să pună Şcoala Naţională de
Poduri şi Şosele pe picior de egalitate cu marile şcoli din
străinătate. La concursul de admitere în Diviziunea preparatoare
şi în Anul I nu a admis decât absolvenţii de liceu cu bacalaureat,
ridicând nivelul cultural al absolvenţilor.
Demisionează
în ziua de 1 ianuarie 1892, propunându-i-se un loc de deputat, pe care nu-l
putea ocupa ca funcţionar al Statului.
17.
Constantin STURZA, 1 ianuarie 1892 - 2 iulie 1899.
Este născut în anul 1855
şi a decedat în 2 iulie 1899 când era director. Era absolvent al
Şcolii Centrale de Arte şi Manufacturi din Paris. Trimite profesori
de fizică şi de chimie în străinătate pentru a studia
organizarea laboratoarelor la nivelul progreselor ştiinţei.
În
1895 a încercat înfiinţarea societăţii "Asociaţiunea Amicală a
Absolvenţilor Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele",
sub preşedenţia de onoare a lui Gheorghe Duca, care număra 159
membri, dar care nu a dăinuit decât foarte puţin.
18.
Grigore CERCHEZ, 2 iulie 1899 - 12 august 1899.
După decesul lui Constantin
Sturza, i se încredinţează direcţiunea şcolii lui Grigore
Cerchez, în mod provizoriu. Este născut în anul 1850 şi a decedat în
1927. A absolvit Şcoala Centrală de Arte şi Manufacturi din
Paris. A fost director general al Poştelor, Telegrafelor şi
Telefoanelor. Ca inginer şi arhitect a fost unul dintre adepţii
şi susţinătorii curentului de afirmare a specificului
naţional în arhitectură.
19.
Constantin M. MIRONESCU, 12 august 1899 - 1 1prilie 1915.
Este absolvent al Şcolii
Naţionale de Poduri şi Şosele din Paris. Nu se cunosc date în
legătură cu anul în care s-a născut şi cu anul în care a
decedat. În iulie 1914, o comisie, din care a făcut parte şi
Constantin M. Mironescu, aceasta fiind condusă de Ministrul
Lucrărilor Publice, Constantin Angelescu, întocmeşte un proiect de
Regulament pentru înfiinţarea unei Şcoli Politehnice în locul
Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele, care, datorită
Primului Război Mondial, se aplică în anul 1920. În 1905, Constantin
M. Mironescu elaborează un nou regulament al şcolii, care rămâne
în vigoare până în 1920. În anul 1909 s-au recrutat, pentru prima
dată, asistenţi la cursurile de proiecte şi lucrări, pentru
o mai bună ajutorare a elevilor, pentru control şi pentru
susţinerea proiectelor, obligaţiuni pe care profesorii nu le mai
puteau împlini singuri, în urma creşterii numărului elevilor.
În
anul 1907 înfiinţează Şcoala de Conductori, independentă de
Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele. C.M. Mironescu a
demisionat în ziua de 1 aprilie 1915, pentru a-şi reglementa drepturile la
pensie.
20.
Emil BALABAN,1 aprilie 1915 - 1 octombrie 1918.
Este născut în anul 1857
şi a decedat în 1921. A absolvit Şcoala Naţională de Poduri
şi Şosele din Paris.
În octombrie 1916 nu s-au deschis decât cursurile
Anului preparator, cu elevi sub etatea de 21 de ani. Cursurile au fost reluate
în primăvara anului 1918 când au început preliminariile pentru pace.
În
timpul directoratului lui Emil Balaban s-a trecut de la numirea profesorilor de
către Ministerul Lucrărilor Publice la recrutarea acestora prin
concurs. Astfel, Regulamentul din 21 aprilie 1915 cerea candidaţilor
să-şi declare titlurile şi lucrările, pe care le examina o
Comisie de trei profesori, iar recomandarea se făcea de Consiliul
Profesoral pe baza raportului Comisiei, putându-se recomanda şi în
afară de candidaţi, personalităţi binecunoscute în lumea
ştiinţifică şi tehnică. Ministrul putea trece peste
avizul Consiliului Profesoral dacă nu erau respectate prevederile
Regulamentului, amânând ocuparea catedrei cu un an.
La
3 martie 1919 Consiliul Profesoral al Şcolii Naţionale de Poduri
şi Şosele, decide: "Să
se admită principiul ca la intrarea în şcoală candidaţii de
sex feminin să fie luaţi în considerare în aceleaşi
condiţiuni şi cu aceleaşi drepturi ca şi candidaţii
masculini".
21.
Nicolae VASILESCU-KARPEN, 21 august 1918 - 15 noiembrie 1918.
În această perioadă a fost
director suplinitor. Este născut în 1870 la Craiova şi a decedat în
1964 la Bucureşti. A absolvit Şcoala Naţională de Poduri
şi Şosele din Bucureşti în anul 1891, ca şef de
promoţie. Îşi completează studiile la Paris, unde absolvă
Şcoala Superioară de Electricitate (în 1901), Facultatea de
Ştiinţe (în anul 1902, cu certificate de fizică generală,
fizică industrială, mecanică şi chimie), iar în anul 1904
îşi trece doctoratul în fizică la Sorbona cu o teză de doctorat
privind efectul magnetic al corpurilor electrizate în mişcare. Între 1901
- 1902 este conferenţiar de Electrotehnică la Universitatea din
Lille, Franţa. În 1905 revine în ţară şi predă
Electricitatea şi Electrotehnica la Şcoala Naţională de
Poduri şi Şosele din Bucureşti şi la urmaşele acesteia
Şcoala Politehnică din Bucureşti şi Politehnica din
Bucureşti, până în 1940 când se pensionează.
22.
Emil BALABAN, 15 noiembrie 1918 - 1 octombrie 1919.
Revine de drept director la 15
noiembrie 1918, deoarece, la Iaşi, în 1918, a fost scos la pensie din
oficiu pe ziua de 1 octombrie 1918, cu un concediu anticipativ de 40 zile.
Astfel, din luna august 1918, Nicolae Vasilescu-Karpen a suplinit directoratul.
Revenirea ca director a lui Emil Balaban a fost posibilă deoarece s-au
anulat actele Parlamentului din Iaşi, anume, Decretul - Lege din 5
noiembrie 1918, care prevedea scoaterea la pensie la etatea de 52 ani a
inginerilor din Corpul Tehnic al Statului.
23.
Grigore CERCHEZ, 1 octombrie 1919 - 10 februarie 1920.
Revine a doua oară ca director
pentru patru luni şi zece zile.
24.
Nicolae VASILESCU-KARPEN, 10 februarie 1920 - 1 decembrie 1938.
Nicolae
Vasilescu-Karpen elaborează proiectul de lege pentru transformarea
Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele în Şcoala
Politehnică. Astfel, prin Decretul - Lege dat de regele Ferdinand I, la 10
iunie 1920 ia fiinţă:
VIII.
ŞCOALA POLITEHNICĂ DIN BUCUREŞTI,
din octombrie 1920 rămânând
să continue programul Şcolii Naţionale de Poduri şi
Şosele numai elevii din anii III şi IV, ceilalţi fiind
repartizaţi, după cererea lor, în secţiunile Şcolii Politehnice:
Construcţii, Electromecanică, Mine şi Industrială. În anul
1923 Şcoala Superioară de Silvicultură a fost alipită
Şcolii Politehnice, constituind Secţiunea Silvică.
În
afară de cele cinci secţiuni, mai erau trei subsecţiuni:
Telegrafie şi Telefonie, Ingineri hotarnici şi cadastru,
Aviaţie.
RECTORI
În
anul 1938, în decembrie, ca urmare a legii din anul 1937 de instruire a
inginerilor numai la politehnici, ia fiinţă
IX.
POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI,
care are următoarele
facultăţi: Facultatea de Construcţii, Facultatea de
Electromecanică Facultatea de Mine şi Metalurgie, Facultatea de
Chimie Industrială, Facultatea de Silvicultură, Facultatea de
Agronomie şi Facultatea de Arhitectură. Aceste facultăţi provin
din secţiunile Şcolii Politehnice din Bucureşti, la care s-au
alipit în 1938 - 1939, Institutul Electrotehnic de pe lângă Facultatea de
Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, Institutul de
Chimie Industrială de pe lângă Facultatea de Ştiinţe a
Universităţii din Bucureşti, Şcoala de Agricultură din
Bucureşti şi Şcoala de Arhitectură din Bucureşti.
În
timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, 1938 - 1940, Politehnica din
Bucureşti a purtat numele de Politehnica Carol al II-lea din
Bucureşti.
25.
Nicolae VASILESCU-KARPEN, 1 decembrie 1938 - 9 octombrie 1940, când
a fost pensionat. A fost membru al Academiei Române din anul 1922.
26.
Eugen CHIRNOAGĂ, 9 octombrie 1940 - 27 ianuarie 1941.
Este născut în 1891 şi a
decedat la 14 iunie 1965. A absolvit Facultatea de Fizico - Chimie a
Universităţii din Bucureşti. A studiat trei ani în Anglia unde a
devenit doctor în fizică - chimie. A făcut cursuri de specializare în
Suedia la Universitatea Upsala. A fost membru marcant al Mişcării
Legionare (Partidul Totul pentru Ţară), fiind înlăturat din
învăţământ la 17 mai 1945 de Comisia de Epurare care a început
să funcţioneze în toamna anului 1944 la Politehnica din
Bucureşti. Această comisie a fost formată din: Nicolae
Ciorănescu (rector, el însuşi epurat, pentru scurt timp, în toamna
anului 1947), Nicolae Profirii şi Gheorghe Georgescu.
27.
Constantin C. TEODORESCU, 27 ianuarie 1941 - 13 octombrie 1944.
Este născut în 1892 şi a
decedat în anul 1972. A fost şeful Catedrei de Rezistenţa
Materialelor la Şcoala Politehnică din Timişoara şi rector
al Şcolii Politehnice din Timişoara între 1934 şi 1939.
Şi-a continuat apoi activitatea la Politehnica din Bucureşti, la
Institutul de Căi Ferate "Gheorghe Gheorghiu-Dej" din
Bucureşti şi la Institutul Politehnic din Bucureşti.
28.
Nicolae CIORĂNESCU, 13 octombrie 1944 - 21 decembrie 1945.
Este născut la 28 martie 1903
în comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa şi a decedat în 1957 la
Bucureşti. A demisionat la 21 decembrie 1945 din funcţia de rector. A
fost licenţiat în Matematici şi Ştiinţele Fizico - Chimice,
Universitatea din Bucureşti, 1925. Are licenţa în Ştiinţe
la Sorbona, Paris, unde şi-a susţinut şi teza de doctorat în
matematici. A fost membru al Institutului de Matematică al Academiei
Române (de la înfiinţare).
29.
Petre SERGESCU, 21 decembrie 1945 - 1946.
Este născut în 1893 la Drobeta
Turnu-Severin, judeţul Mehedinţi şi a decedat în anul 1954 la
Paris. A absolvit Facultatea de Matematici, Facultatea de Filosofie şi
Conservatorul de Muzică din Bucureşti. A fost membru corespondent al
Academiei Române din anul 1937.
30.
Nicolae PETRULIAN, 1946 - 21 decembrie 1948.
A fost prorector cu delegaţie
de rector. S-a născut la 7 ianuarie 1902, în satul Româna de lângă
Balş, judeţul Olt. S-a stins din viaţă la 9 noiembrie 1983
la Bucureşti. A absolvit Şcoala Politehnica din Bucureşti, Secţia
Mine şi Metalurgie, în anul 1928. S-a specializat la Basel în studiul
mineralelor, ca bursier al statului român şi în 1932 şi-a
susţinut teza de doctorat. După anul 1948 a organizat
învăţământul geologic din România. A fost rector al Institutului
de Geologie şi Tehnică Minieră din 1948 până în 1957. A
fost membru corespondent al Academiei Republicii Populare Române (1955) şi
a devenit membru titular în 1962 al aceluiaşi for.
În
urma Reformei învăţământului din 1948, efectuată de regimul
comunist instaurat în anul 1945 în România, are loc şi o reorganizare a
învăţământului superior tehnic, devenind continuatori ai
Politehnicii din Bucureşti, mai multe instituţii de
învăţământ ingineresc, principala fiind:
X. INSTITUTUL
POLITEHNIC DIN BUCUREŞTI
care, iniţial, avea patru
facultăţi: Facultatea de Mecanică, Facultatea de
Electrotehnică, Facultatea de Chimie Industrială şi Facultatea
de Textile.
31.
Lazăr STOICESCU, 21 decembrie 1948 - septembrie 1950.
S-a născut la 5 octombrie 1901
la Ploieşti, judeţul Prahova. A decedat în anul 1975 la
Bucureşti. A absolvit Şcoala Politehnică din Timişoara în
anul 1924. Şi-a început activitatea în 1925 la Catedra de
Termotehnică a Şcolii Politehnice din Timişoara, ajungând
profesor titular în anul 1941 la Politehnica din Timişoara. După anul
1951, a fost numit şeful Catedrei de Termotehnică a Institutului
Politehnic din Bucureşti, funcţie deţinută până în
1959, când a devenit profesor consultant.
32.
Constantin CÂRCIUMĂRESCU, septembrie 1950 - 12 martie 1951.
Nu se cunosc date în
legătură cu anul naşterii şi anul în care a decedat. Nu a
făcut parte din corpul profesoral al Institutului Politehnic din
Bucureşti. Se pare că este o încercare a regimului comunist de a da o
educaţie muncitorească studenţilor şi cadrelor didactice
din învăţământul superior, prin prezenţa unor muncitori la
conducerea instituţiilor de învăţământ superior. După
12 martie a rămas prorector al Institutului Politehnic din Bucureşti.
33.
Ştefan VENCOV, 12 martie (delegat)/1 mai (numit) 1951 -
august 1952.
Este născut în anul 1899
şi a decedat în 1955. A absolvit Facultatea de Ştiinţe,
Universitatea din Bucureşti şi a obţinut titlul
ştiinţific de doctor la Sorbona, Paris. Este printre semnatarii Memoriului universitarilor care cereau
retragerea din războiul contra Naţiunilor Unite, adresat
mareşalului Ion Antonescu, în condiţiile în care Germania şi
aliata sa, România, pierduseră iremediabil războiul. Problema
cadrelor didactice semnatare este discutată în şedinţa
Consiliului de Miniştri di 21 iulie 1944, când mareşalul Ion
Antonescu cere ministrului Ion Petrovici să-i pedepsească pe
semnatari. Acesta se eschivează, motivând că şi-au exprimat
părerea lor. Memoriul respectiv a fost publicat la 6 septembrie 1944 în
ziarul "România liberă".
Ştefan
Vencov a fost membru al Academiei Republicii Populare Române şi
prim-secretar al Prezidiului Academiei Republicii Populare Române.
34.
Traian NEGRESCU, august 1952 - august 1954
Este născut în 1900 şi a
decedat în 1960. A absolvit Şcoala Politehnică din Bucureşti în
anul 1922, primind diploma de inginer în mine şi metalurgie. A făcut
o specializare în Franţa şi în 1927 obţine doctoratul în
Fizică la Sorbona sub conducerea profesorului Georges Urbain.
Împreună cu savanţii suedezi C. Benedicks şi A. Westgren, a
determinat compoziţia şi structura carburilor de crom, lucrările
fiind publicate în Suedia şi Anglia.
A
fost membru titular al Academiei Române.
35.
Constantin DINCULESCU, august 1954 - ianuarie 1956.
Este născut la 23 noiembrie
1898 în oraşul Alexandria, judeţul Teleorman. S-a stins din
viaţă la 15 septembrie 1990. A absolvit cursurile Şcolii
Politehnice din Bucureşti în anul 1922, devenind inginer electromecanic.
În anii Celui de-al Doilea Război Mondial a predat ca profesor la
Politehnica din Timişoara, cursul de Centrale electrice şi din 1948 a
fost şeful Catedrei de Centrale şi Reţele Electrice a Institutului
Politehnic din Bucureşti. În 23 martie 1952 a devenit membru corespondent
al Academiei Republicii Populare Române şi în 22 ianuarie 1990 membru
titular al Academiei Române.
36.
Cezar - Antoni PARTENI, ianuarie 1956 - decembrie 1956.
Este
născut la Iaşi în 6 iulie 1900 şi a decedat la Bucureşti în
13 decembrie 1956. A predat la Iaşi timp de 30 de ani (1921 - 1951) cursul
de "Maşini electrice şi
staţii centrale de electricitate". În 1948 - 1951 a fost rector al
Institutului Politehnic "Gheorghe Asachi" din Iaşi şi în
1951 - 1954 a fost director al Institutului de Maşini şi Aparate
Electrice din Craiova. In 1954 a fost transferat la Institutul Politehnic din
Bucureşti ca profesor şef de catedră.
În
cele trei unităţi de învăţământ superior în care a
lucrat, a organizat laboratoare de maşini electrice.
37.
Constantin DINCULESCU, decembrie 1956 - aprilie 1968.
Este ultimul rector numit de
Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, fără
a fi ales de cadrele didactice ale Senatului Institutului Politehnic din
Bucureşti.
38.
George S. BĂRĂNESCU, aprilie 1968 - aprilie 1972.
Este născut la 13 mai 1919 în
Odobeşti, judeţul Vrancea. A decedat în 6 aprilie 2001 în Statele
Unite ale Americii. Este absolvent al Politehnicii din Bucureşti,
secţia Electromecanică, în anul 1942. Este primul rector numit de
Ministerul Educaţiei şi Învăţământului dintr-un grup
de trei cadre didactice alese (confirmate) de Senatul Institutului Politehnic
din Bucureşti.
A
fost ales membru corespondent al Academiei Republicii Populare Române la 21 martie 1963 şi repus în drepturi la
3 iulie 1990, din 1990 revenindu-se la denumirea de Academia Română.
39.
Radu P. VOINEA, aprilie 1972 - aprilie 1981.
Este născut la 24 mai în
Craiova. A absolvit Politehnica din Bucureşti, Facultatea de
Construcţii, în anul 1946.
A
fost ales membru corespondent al Academiei Republicii Populare Române la 21 martie 1963 şi membru titular al
Academiei Republicii Socialiste România la 1 martie 1974. A fost secretar general
al Academiei Republicii Socialiste România în perioada 1967 - 1974 şi preşedinte al
Academiei Republicii Socialiste România în intervalul de timp 1984 - 1990.
După 1990 este membru titular al Academiei Române.
40.
Voicu TACHE, mai 1981 - octombrie 1989.
A absolvit Institutul Politehnic din
Bucureşti, Facultatea de Mecanică, în anul 1954. Este născut în
12 august 1926, în comuna Mogoşani, judeţul Dâmboviţa.
41.
Rodica VÂLCU, octombrie 1989 - ianuarie 1990
Este născută în 5 august
1929 la Cluj-Napoca. A absolvit Facultatea de Chimie, Universitatea din
Bucureşti. Este ultimul rector numit de Ministerul Educaţiei şi
Învăţământului dintr-un grup de trei cadre didactice alese
(confirmate) de Senatul Institutului Politehnic din Bucureşti.
Este
primul rector de sex feminin al Institutului Politehnic din Bucureşti.
42.
Virgiliu - Nicolae CONSTANTINESCU,
februarie 1990 - martie 1992
Este născut la 27 martie 1931
în Bucureşti şi a decedat în ianuarie 2009 tot aici. A absolvit Facultatea
de Mecanică a Institutului Politehnic din Bucureşti în anul 1952.
Este
primul rector ales direct de Senatul Institutului Politehnic din Bucureşti
şi confirmat de Ministerul Educaţiei şi
Învăţământului.
În
13 noiembrie 1990 a fost ales membru corespondent al Academiei Române şi
în 18 decembrie 1991 a devenit membru titular al acesteia. În perioada 1994 -
1998 a fost preşedinte al Academiei Române.
43.
Gheorghe ZGURĂ, aprilie 1992 - martie 2000.
Este născut în 24 septembrie
1935 în comuna Făcăieni, judeţul Ialomiţa şi a decedat
în 2008 în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Mecanică, Institutul
Politehnic din Bucureşti în 1960. A urmat studiile pentru doctorat la
Institutul Politehnic din Sankt-Petersburg şi a susţinut teza de
doctorat în anul 1964.
Prin
hotărârea Senatului, Institutului Politehnic din Bucureşti devine:
XI. UNIVERSITATEA
"POLITEHNICA" DIN BUCUREŞTI
care, iniţial, are 11
facultăţi: Facultatea de Electrotehnică, Facultatea de
Energetică, Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Facultatea
de Electronică şi Telecomunicaţii, Facultatea de Inginerie
Mecanică, Facultatea de Inginerie şi Managementul Sistemelor
Tehnologice, Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice, Facultatea de
Transporturi, Facultatea de Aeronave, Facultatea de Ştiinţa şi
Ingineria Materialelor şi Facultatea de Chimie Industrială, un
Departament pentru pregătirea inginerilor într-o limbă
străină (engleză, franceză, germană), Catedra UNESCO
şi trei Colegii Universitare Tehnice.
44.
Ioan DUMITRACHE, aprilie 2000 - martie 2004.
Este născut la 26 august 1940
în comuna Dărmăneşti, judeţul Argeş. A absolvit
Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Energetică, în anul 1962.
La
21 iulie 2003 a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
45.
Ecaterina ANDRONESCU, aprilie 2004 - prezent.
Este născută la 7 aprilie
1948 în comuna Malavăţ, judeţul Mehedinţi.
A absolvit
Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Chimie
Industrială, în anul 1972.
24 noiembrie
2009 Prof. univ. dr. I. M. Popescu